De 1 Mai, bataie cu cutite si pari din cauza unei femei, la Rasca, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

O bătaie în toată regula cu cuţite şi pari a avut loc marţi noapte pe raza localităţii Râşca, judeţul Suceava, în urma căreia toţi cei implicaţi în altercaţie au ajuns la spital.

Potrivit datelor obţinute de la IPJ Suceava, incidentul a avut loc în jurul orelor 21:30, când un localnic de 60 de ani s-a deplasat la locuinţa unei consătence pentru a discuta cu soţia lui, femeia locuind acolo de circa o săptămână de zile din cauza bătăilor primite acasă.

În faţa gospodăriei însă, bătrânul s-a întâlnit cu alţi doi localnici, tătă şi fiu, primul de 67 şi al doilea de 38 de ani care au început să-i reproşeze că îşi maltratează fizic soţia, moment în care între cei trei a izbucnit un scandal. În timpul altercaţiei, bătrânul a scos un cuţit, cu care i-a lovit pe tată şi fiu unde a nimerit, iar la rândul lor cei doi au ripostat cu ajutorul unei bâte de lemn, doar poliţiştii sosiţi la faţa locului reuşind să-i despartă şi să calmeze spiritele.

„La faţa locului, s-au deplasat două ambulanţe, care le-au transportat pe cele trei persoane implicate în incident la Spitalul municipal Fălticeni, unde au rămas internate iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de către primul atacator a infracţiunii de vătămare corporală gravă, urmând ca după examinarea medico-legală să se dispună procedural”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de