Intră acum și în grupul de
Fără să-i interese de consecintele faptelor lor şi de nimic trei hoţi de fier vechi s-au apucat să distrugă în mod deliberat digul de apărare al râului Suceava şi doar intervenţia organelor de ordine a făcut ca acţiunea lor să se oprească.
Conform datelor primite din partea Biroului de presă al IPJ Suceava, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr.4 Vicovu de Jos, în timpul activităților de patrulare pe raza comunei Straja, în zona „Piaţă”, au obsevat la un moment dat că un număr de trei persoane desfăceau fierul beton din gabioanele de pe malul stâng al râului Suceava și-l încărcau într-un faeton.
“Cei în cauză, identificaţi ca fiind trei tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, toţi de etnie rromă, din oraşul Vicovu de Sus, se foloseau pentru secționarea barelor de fier, de un bomfaier manual, un patent şi un clește. În faetonul acestora au fost găsite de altfel, un număr de 12 bare fier beton cu diametrul de 12 mm, tăiate din scheletul metalic al gabioanelor și conform declarațiilor acestora urmau să le comercializeze centrelor de colectare pentru a face rost de bani” ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Prejudiciul materil se ridică la valoare de numai 200 de lei dar mai importante sunt prejudiciile aduse în structura digului de protecţiea împotriva posibilelor inundaţii şi care ar trebui poate luate mai mult în considerare de instanţele de judecată.
Intră acum și în grupul de