Intră acum și în grupul de
Tipografia Lidana SRL Suceava se va ocupa de tipărirea buletinelor de vot ce vor fi utilizate în judeţ la alegerile locale, fiind selectată în urma unei licitaţii electronice organizate pe SEAP.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că a semnat, luni, cu Tipo Lidana SRL Suceava contractul de servicii de tipărire a buletinelor de vot. El a menţionat că valoarea estimată a contractului este de 388.396 lei, urmând să fie tipărite 2.555.600 de buletine de vot în 230 de modele, câte 114 modele buletine de vot pentru alegerea primarului şi acelaşi număr de modele pentru alegerea consiliului local, şi câte un model pentru alegerea preşedintelui consiliului judeţean şi pentru alegerea consiliului judeţean. “Tipărirea buletinelor de vot va avea loc în două etape: în perioada 14 mai -18 mai se va executa macheta pentru fiecare buletin de vot, iar în perioada 19 mai -31 mai se va trece la tipărirea efectivă a buletinelor de vot“, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
În perioada tipăririi buletinelor de vot, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava va asigura paza tipografiei. Hârtia necesară tipăririi este asigurată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi va fi preluată miercuri şi joi.
Intră acum și în grupul de