Neglijenta costa, iar un sucevean de 54 de ani a platit 120 de milioane de lei vechi


Intră acum și în grupul de

Chiar şi un moment de neatenţie îi poate costa pe unii enorm, iar lucrul acesta l-a simţit pe propia-i piele un locuitor de 54 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ, pe parcursul zilei de marţi.

Omul este angajat al unei firme de distribuţie, iar marţi, în jurul orelor 13:00 a parcat autospeciala de serviciu, în fața unui magazin din orașul Gura Humorului, a lăsat-o descuiată şi a intrat într-o farmacie din apropiere.

“Când a revenit la mașină după cinci minute, a constatat că din cabină îi lipsește borseta în care avea suma de 12.000 lei, chitanțierul, permisul de conducere, cartea de identitate, un card de alimentare cu carburant pentru autoturism și legitimații pentru două magazine en-gross”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarii prejudiciului.


Intră acum și în grupul de