Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, la Suceava: „Trebuie sa reorientam agricultura catre zootehnie”


Intră acum și în grupul de

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, a participat joi la o întâlnire cu fermierii suceveni organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, la care au fost prezenţi lideri ai PSD Suceava şi fostul prefect de Suceava din perioada 2009-2012, Sorin Arcadie Popescu, a cărui familie deţine o fermă de vaci de lapte cu 120 de capete.

Irimescu a declarat la Suceava că agricultura va trebui reorientată spre zootehnie pentru că din acest sector vine valoarea adăugată. „Am stabilit până acum ca prioritate dezvoltarea producţiei vegetale. O mare greşeală pentru că nu aduce valoare adăugată. Trebuie să reorientăm agricultura către zootehnie, pentru că de acolo vine valoarea adăugată. E cazul să trecem la stimularea zootehniei, trebuie trecut la vaca de carne, la oaia de carne”, a spus secretarul de stat în MADR. El a arătat că sunt foarte mulţi consumatori în România, dar că se fac şi foarte mari importuri.

Achim Irimescu a mai declarat că asocierea producătorilor este şansa agriculturii pentru că aceştia vor putea astfel să negocieze cu marile lanţuri de magazine. „Nu vom progresa fără asociaţii care să aibă forţa de negociere cu hypermarket-urile”, a spus secretarul de stat care a adăugat că asocierea producătorilor nu se poate impune de la minister şi că trebuie să fie o mişcare pornită de jos în sus.

Totodată, Irimescu le-a amintit fermierilor că din 2013 se termină perioada derogărilor la igiena laptelui. El a explicat fermierilor că Uniunea Europeană a creat şi impus norme de calitate înalte pentru a avea un avantaj în competiţia cu producătorii agricoli din afara uniunii şi că pentru aceste norme UE poate justifica sumele alocate sectorului agricol. „Agricultura Uniunii Europene este cea mai bine susţinută din lume şi din acest motiv trebuie şi standarde înalte”, a mai spus secretarul de stat în MDAR.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că USL Suceava va găsi forme astfel încât fermierii din judeţ să fie informaţi imediat despre măsurile din domeniul agricol, dar şi să organizeze întâlniri cu decidenţii în domeniul agricol în care fermierii suceveni să arate principalele probleme pe care le întâmpină. El a spus că trebuie încurajate iniţiativele de asociere şi este necesar ca fermierii să fie cu adevărat ajutaţi să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea acestui sector.


Intră acum și în grupul de