Doi traficanti de tigari, prinsi de politistii de frontiera suceveni, marti seara, in apropierea granitei


Intră acum și în grupul de

Doi traficanţi de ţigări au fost prinşi de poliţiştii de frontieră, marţi seară, în jurul orelor 20:30, pe când cărau de zor produsele de contrabandă în apropierea graniţei de nord a judeţului Suceava.

Conform datelor obţinute de la Compartimentul de informare publică din cadrul STPF Suceava, cei doi au fost observaţi iniţial de o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi care, a văzut un grup de persoane care se deplasa de la linia de frontieră spre interior.

„Existând suspiciunea că acestea transportă ţigări, lucrătorii noştri au acţionat pentru interceptarea şi reţinerea bărbaţilor, în urma acţiunii reuşindu-se reţinerea a două persoane de sex masculin, de 21 şi respectiv de 20 de ani, ambele domiciliate în localitatea Vicovu de Sus”, ne-au transmis sursele citate.

Totodată, au fost descoperite mai multe colete ce conţineau circa 3.500 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 32.000 lei.

„Cele două persoane sunt cercetate de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, verificările fiind continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale”, ne-a mai transmis STPF Suceava.


Intră acum și în grupul de