Lucrarile de reabilitare şi aliniere a podului rutier din Burdujeni vor demara dupa Zilele Sucevei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Lucrările pentru reabilitarea podului rutier de peste râul Suceava din Burdujeni şi aliniere a acestuia la nivelul carosabilului vor fi demarate după Zilele Sucevei. Acestea vor avea loc în perioada 23 – 24 iunie, în cadrul manifestărilor fiind inclus şi un mega-concert de muzică populară şi muzică uşoară la care vor participa şi artişti ca Andreea Bălan, Keo, Proconsul sau Alexandra Ungureanu.

În cadrul primei conferinţe de presă susţinută după câştigarea celui de-al treilea mandat consecutiv la conducerea Primăriei Suceava, Ion Lungu a declarat că şantierul va fi deschis după data de 25 iunie şi se doreşte ca lucrările să fie finalizate până la jumătatea lunii iulie.

„Încercăm în colaborare cu Serviciul Rutier al Poliţiei Suceava să ne organizăm cât mai bine pentru ca traficul rutier să nu sufere prea mult, astfel că se va lucra mai mult după-amiaza şi seara, iar atunci când se va ocupa o bandă de trecere, vom asigura circuitul auto prin zona serpentinei”, a declarat Ion Lungu.

Întreaga lucrare se ridică la aproape 37 de milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.


Intră acum și în grupul de