Sucevenii vor afla joi cine vor fi viceprimarii orasului pentru urmatorii patru ani de zile (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ vor afla, pe parcursul zilei de joi, cine va face parte din echipa lui Ion Lungu la conducerea administraţiei publice locale sucevene.

Potrivit afirmaţiilor edilului şef al oraşului, Ion Lungu, câştigătorul celui de-al treilea mandat consecutiv la conducerea Primăriei, prima şedinţă a deliberativului local în noua s-a formulă după alegerile din 10 iunie va avea loc începând cu ora 12:00.

În cadrul acesteia va avea loc şi numirea oficială în funcţie şi depunerea jurământului din partea fostului şi actualului primar, a consilierilor locali, precum şi desemnarea celor doi viceprimari ai municipiului reşedinţă de judeţ pentru următorii patru ani.

Ion Lungu a mai declarat că nu are cunoştinţă de nici o nominalizare până în prezent chiar dacă s-au vehiculat mai multe nume care ar putea fi nominalizate pe parcursul zilei de joi, dar a dat asigurări că va lucra în sprijinul comunităţii şi pentru dezvoltarea urbei indiferent de cine va fi desemnat viceprimar atât timp cât acesta îşi va îndeplini atribuţiile.

Tot pe parcursul zilei de joi, urmează a fi instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, câştigătorul alegerilor locale, ceremonie la care şi-a anunţat prezenţa şi primul – ministru al României, Victor Ponta.


Intră acum și în grupul de