Cătălin Ioan Nechifor, liderul PSD Suceava, este oficial noul președinte al Consiliului Județean Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Noul președinte ales al Consiliului Judetean Suceava a fost instalat oficial în functie, joi seara, in prezenta premierului României, Victor V. Ponta, a IPS Pimen arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a presedintelui CJ Bacau, a primarului de Iasi și a mai multor parlamentari, consilieri judeteni, locali, primari si șefi de insituții deconcentrate ale judetului Suceava.

Sedinta de investitură a avut loc in sala de bal a Palatului Administrativ si a fost precedată de intonarea inmului de stat.

Prefectul județului, Florin Sinescu a fost cel care a indeplinit procedurile de investire in functie.

IPS Pimen a spus in cuvântul său că principala grijă a oamenilo care conduc România va trebui să fie cumpătarea și judecata dreaptă. ”Nu e greu sa trăiești ci e greu să cumpănești și unde e lege nu e tocmeală. Trebuie să cumpănim în așa fel încît omul să fie ajutat să înțeleagă legea. Nădăjduim că un guvern condus de un om care a slujit justitia va face in așa fel încât să simțim o îmbunătățire a vieții noastre sociale. Să avem încredere. Dumnezeu să binecuvânteze acest nou inceput prin conducerea judetului si a Prefecturii dar si a celorlalte institutii de stat. Spor si rabdare. Amin”, a spus IPS Pimen.

Destul de emotionat, Cătălin Ioan Nechifor a depus jurământul în fața premierului și a celor prezenti și a fost felicitat imediat de Victor Ponta.

”Am o responsabilitate majoră umerii mei pentru următorii patru ani. Avem un proiect care vrea sa insemne un nou start, plecand de la normalitate.”, a spus noul presedinte al CJ Suceava care și-a exprimat regretul că transferul de putere s/a realizat în lipsa lui Gheorghe Flutur, fostul președinte al CJ. ”As fi dorit să putem face un transfer de putere normal, decent, european. Din păate dl Flutur nu a putut fi prezent. Vroiam să îi strâng mâna bărbătește”, a spus Cătălin Nechifor care i/a cerut sprijinul premierului pentru finalizarea proiectelor începute dar si pentru deschiderea către extreior a judetului Suceava.

”Avem planuri de bătaie si o componentă strategică de dezvoltare însă avem nevoie de ajutorul Guvernului si de sprijin financiar de la Uniunea Europeană”, a spus Nechifor care i-a cerut premierului să nu uite cele cââteva episoade cu fraude electorale are s-au inregsitrat la Suceava și să ia ”măsuri cateorice si ferme”.

La final noul președinte al CJ a cerut asistenței să nu il judece sub nici o formă și i-a urat lui Adrian Năstase ”La Multi Ani”, fostul premier implinind azi 62 de ani.

Primul ministru al României, Victor V. Ponta l-a felicitat pe Cătălin Ioan Nechifor pentru reușita sa in alegeri și a spus de la tribună că ”azi, mai mult poate ca niciodată, sunt hotărât să merg, alături de dumneavoastră, până la capăt, în bătălia pentru a recâștiga normalitatea vieții. In Ultimii ani ura, dezbinarea, santajul, au fost regulile care au marcat viata. Am obligatia ca premier sa nu ma opresc din drum dar sa nu adopt aceleasi arme pe care le acuz.”

”Nu trebuie să mai creăm noi falii intre noi sau să deschidem noi răni. Cred că împreună putem merge pe drumul normalității. Am si eu emotii, si sentimente si indiferent de ce functie voi ocupa temporar voi fi om. Cred insă că nu poti conduce o țară dacă nu intelegi suferintele altora. Nu poti conduce daca te gândești doar cum să îi ameninți pe cei care gîndesc altfel decît tine. Cătăline să rămâi om indiferent de ce va fi!”, a mai spus primul-ministru.

La conferința de presă de după investire, Victor Ponta a anunțat că va ajuta judetul Suceava cu toate forțele sale dar că echipa de la CJ va trebui să dea dovadaă de ”creativitate si inventivitate” pentru a putea atrage fonduri guvernamentale si europene în vederea dezvoltării județului.


Intră acum și în grupul de