Un barbat de 43 de ani s-a ales cu o sticla in cap pe fondul unei dispute politice


Intră acum și în grupul de

O dispută pe teme politice dintre doi consăteni din Stamate, comuna Fântânele, s-a terminat rău, joi seară, pentru unul dintre ei, în vârstă de 43 de ani.

Potrivit datelor obţinute de la purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Gabriel Panţiru, incidentul a avut loc în jurul orelor 21:30, când între victimă şi agresor, un bărbat de 42 de ani a izbucnit un conflict spontan pe când se aflau într-un local din sat.

Divergenţele de opinie pe teme politice s-au transformat repede în agresiuni, iar victima a fost lovită de cealaltă persoană cu o sticlă în cap.

„La fața locului s-a deplasat o ambulanță care i-a acordat primele îngrijiri medicale și l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, în vederea efectuării de investigații medicale, ocazie cu care i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-facial produs prin agresiune şi scurtă pierdere a stării de conștiință”, ne-a declarat Gabriel Panţiru care a adăugat că omul a depus plângere penală împotriva consăteanului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună procedural.


Intră acum și în grupul de