Intră acum și în grupul de
Detaşamentul de pompieri Suceava şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele au intervenit, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit marţi în jurul orelor 03:00, la o gospodărie particulară de pe raza satului Stamate, comuna Fântânele.
La sosirea echipajelor de pompieri, întreaga curte a gospodăriei era în flăcări arzând depozitul de furaje, adăpostul de animale, astereala casei de locuit şi bucătăria de vară.
După aproape trei ore de luptă cu pârjolul, incendiul a fost lichidat de pompieri, dar nu înainte ca flăcări să transforme în scrum depozitul de furaje, pe o suprafaţă de 90 metri pătraţi, adăpostul de animale, 80 metri pătraţi din acoperişul casei de locuit, bucătăria de vară, pe o suprafaţă de 25 metri pătraţi, circa o tonă de fân, doi metri cubi de cherestea şi două tone de porumb.
Din fericire, nu s-au înregistrat şi victime omeneşti, primele cercetări indicând că incendiul a izbucnit din cauza unui trăsnet direct.
Intră acum și în grupul de