38 de liceeni de la Colegiul National „Petru Rares” din Suceava au dat BAC-ul francofon


Intră acum și în grupul de

38 de absolvenţi ai specializărilor Filologie şi Matematica – informatică bilingv franceză ai Colegiului Naşional “Petru Rareş” Suceava, au susţinut, marţi, proba de bacalaureat francofon la matematică sau istorie, în limba franceză, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, insp. Laura Hacman.

Potrivit acesteia, tot marţi, în Centrul de examen Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” Siret,
17 elevi absolvenţi Specializării Filologie- Limba maternă ucraineană au susţinut, marţi, proba la limba maternă ucraineană, din cadrul examenului de bacalaureat.

Miercuri, 4 iulie, este programată proba obligatorie a profilului (proba scrisă), la care sunt aşteptaţi să participe 6.384 de absolvenţi.

Vineri, 6 iulie, va avea loc ultima proba scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, cea la alegere, a profilului şi specializării.

Cel mai tensionat moment pentru candidaţi va fi cel al afişării rezultatelor, care va avea loc duminică, 8 iulie 2012.

Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute vor avea ocazia să depună contestaţii luni, 9 iulie, între orele 08:00–12:00.

Timp de trei zile, în perioada 10-12 iulie va avea loc rezolvarea contestaţiilor, iar vineri, 13 iulie 2012 vor fi afişate rezultatele finale ale examenului de BAC 2012.


Intră acum și în grupul de