Intră acum și în grupul de
„Mă surprinde că Flutur nu a înţeles mesajul electoratului, că nu mai merge cu bătaia, cu lupta”, a declarat marţi preşedintele PSD Suceava şi al CJ Suceava, Cătălin Nechifor. El a spus într-o conferinţă de presă că a constatat că liderul PDL Gheorghe Flutur continuă să aducă în dezbaterea publică o comunicare agresivă, despre luptă şi bătaie. „Cred că Flutur ar trebui să înţeleagă ce trebuie să facem şi să lucrăm cu cărţile pe masă. Dacă vrea să ne batem, o facem. Mergem într-un birou şi gata. Îl văd că iar caută raniţe, kerosen, soldaţi, tranşee şi tot felul de arme”, a spus preşedintele CJ Suceava.
El a arătat că doreşte să facă administraţie şi că vrea ca în actul administrativ, politicul să fie implicat cât mai puţin. „Vrem să fim parteneri şi cei care înţeleg acest mesaj vor fi trataţi într-o manieră corectă şi echidistantă. Mi-aş dori ca Flutur să lase toporul deoparte”, a spus Nechifor.
Liderul PSD Suceava a făcut referire la declaraţiile lui Gheorghe Flutur din cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL când acesta a arătat că este timpul ca partidul să se reaşeze în “formaţie de luptă, umăr lângă umăr”.
Totodată, liderul PSD Suceava a apreciat că este limpede că Traian Băsescu nu poate coabita cu Guvernul condus de Victor Ponta. „E limpede că orice tentativă de a construi alături de Băsescu e sortită eşecului. Cred că putem organiza alegerile parlamentare odată cu cele prezidenţiale şi odată cu referendum la populaţie, la costuri scăzute”, a spus Nechifor.
Intră acum și în grupul de