Batrana de 86 de ani, omorata in bataie in propria-i casa, chiar de fiul ei


Intră acum și în grupul de

O bătrână de 86 de ani din localitatea Bosanci, judeţul Suceava, a fost pur şi simplu omorâtă în bătaie în propria-i casă chiar de fiul ei care şi-a lovit mama cu o cruzime ieşită din comun, iar apoi a sugrumat-o.

Iniţial, nimeni nu ştia ce s-a întâmplat, femeia fiind găsită fără suflare, marţi după-amiază, în jurul orelor 15:00, de un nepot de-al ei venit în vizită.

„Victima, deşi avea o vârstă înaintată, nu acuza afecţiuni medicale severe, iar în urma efectuării necropsiei s-a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive hemoragiei interne, prezentând fracturi sterno-costale şi ruptură renală, produse prin politraumatism al cărui mecanism este lovirea cu corpuri sau mijloace contondente şi comprimare”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Cercetările demarate de organele de poliţie şi investigaţiile efectuate i-au condus pe oamenii legii către fiul victimei în vârstă de 58 de ani ce locuieşte în aceeaşi localitate care ar fi comis agresiunea cu câteva ore înainte de a fi găsită bătrâna, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat, faţă de bărbat fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore introducerea acestuia în arestul IPJ Suceava urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de