Intră acum și în grupul de
Hoţii au distrus aproape un perete întreg al unei magazii construită din lem pentru a fura bunurile din interiorul acesteia. Potrivit IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe parcursul nopţii de duminică spre luni, magazia aparţinând unei societăţi comerciale din localitatea Mănăstirea Humorului.
Spargerea a fost descoperită de administratorul unităţii economice, un humorean de 61 de ani care a şi alertat poliţiştii.
Cercetările derulate de organele de ordine au stabilit că hoţii au pătruns în magazie, după ce au smuls pur si simplu scândurile din care era construit peretele, iar din interior au furat un fierăstrău mecanic, un flex şi 2 ţapine cu coadă din lemn şi vârfuri metalice, toate în valoare de 33 de milioane de lei vechi.
Şi o casă din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, lăsata trei zile fără supraveghere, a fost vizitată de hoţi care au plecat cu bunuri în valoare de şase milioane de lei vechi.
Politiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că locuinţa a fost lăsată de proprietara în vârstă de 42 de ani, fără supraveghere pe parcursul weekend-ului iar la întoarcere, luni seară, a descoperit spargerea.
Potrivit IPJ Suceava, autorii au pătruns în incinta locuinței prin escaladarea ferestrei de la toaletă lăsată deschisă de proprietară. În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de