Intră acum și în grupul de
Peste 350 de participanți, manageri români, au absolvit primele cursuri organizate în perioada mai – iulie 2012 în prima etapă a „Campionatului performanței”, organizat de Schultz Consulting și partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov, în cadrul proiectului “ANTRENOR pentru PERFORMANȚĂ”.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Suceava, cele 12 tipuri de cursuri de management, dezvoltate de specialiștii Schultz Consulting, s-au caracterizat prin centrarea pe situații concrete și soluții de optimizare a afacerii, abordarea practică și aplicabilitatea directă, exemple de bune practici și adaptare la specificul mediului de afaceri românesc.
Printre temele cursurilor derulate în cadrul proiectului se numără cursuri dezvoltate special pentru managementul superior: Business Development Skills in Action (Management Strategic), Leadership, cursuri pentru middle management: Provocarea de a fi Manager, Business Project Management, Negociere și vânzări, Marketing, Managementul Resurselor Umane, Management Financiar, Managementul Echipei, precum și cursuri axate pe competențe manageriale generale: Customer Care, Comunicare Organizațională, Managementul Eficient al Timpului.
Sursa citată precizează că participanții au fost manageri din companiile românești din trei regiuni de dezvoltare (București-Ilfov, Nord-Est și Centru), provenind din companii mici și mijlocii cu profile de activitate diferite: consultanță, IT, auto, vânzări, servicii financiare, producție (confecții, încălțăminte), inginerie, construcții, distribuție, servicii medicale, edituri, etc.
„Nu am venit cu prea mari așteptări, dar am fost uimită în final. Mi s-a părut un curs foarte bine pus la punct și foarte profesionist. Cred că este cel mai serios training extern la care am participat”, este de părere unul dintre participanţii la cursul “Business Development Skills in Action”.
„În cele 3 zile de curs am avut ocazia să-mi reactivez anumite cunoștințe teoretice, să descopăr o mare aplicabilitate a noțiunilor și să interacționez cu manageri din diferite arii de activitate din a căror experiență am putut să învăț”, a declarat unul dintre participanţii la cursul “Provocarea de a fi Manager”.
„Acumularea de informații foarte valoroase, concepte actualizate la starea și tendințele pieței. Un curs foarte util, confortabil și creativ!”, este de părere unul dintre participanţii la cursul “Negociere și Vânzări”.
„O experiență interesantă în care am descoperit cum să expunem elementele teoretice în practică”, a concluzionat unul dintre participanţii la cursul “Comunicare organizațională”.
În comunicatul CCISV Suceava se mai menţionează că prin proiectul „ANTRENOR pentru PERFORMANȚĂ”, Schultz Consulting și partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov și-au propus dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor necesare administrării eficiente a afacerilor pentru echipele de management a IMM-urilor din regiunile Bucureşti – Ilfov, Nord-Est şi Centru.
Proiectul „ANTRENOR pentru PERFORMANȚĂ” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 și este implementat de Schultz Consulting în calitate de Beneficiar, împreună cu partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013.
Intră acum și în grupul de