Joi incep actiunile de dezinfectie a locurilor de joaca din municipiu. Sucevenii sunt rugati sa nu-si lase copiii sa mearga in aceste zone (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Acţiunea de dezinfecţie a locurilor de joacă din municipiul Suceava pentru a preveni extinderea focarului de meningită printre copii, va demara joi seară, începând cu orele 20, a anunţat miercuri, viceprimarul Ovidiu Doroftei. Dezinfecţia va fi efectuată de personal autorizat din cadrul Primăriei Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în echipe mixte supravegheate de specialişti.

Doroftei a spus într-o conferinţă de presă că joi noapte sunt vizate 40 de locuri de joacă, iar vineri noapte, alte 33 de pe raza oraşului.

“Începând de joi seară, de la orele 20:00, în cartierele Obcini, George Enescu, Zamca, Mărăşeşti, inclusiv strada Universităţii se vor aplica substanţe dezinfectante pe locurile de joacă şi pe mobilierul stradal din parcuri şi spaţiile verzi. După ora demarării acţiunii, este de dorit ca locuitorii să evite aceste locuri până dimineaţa. Vineri noapte se va continua în celelalte cartiere din oraş, Centru, Burdujeni şi Iţcani pentru că ne dorim să reducem riscul îmbolnăvirii copiilor noştri întrucât ei sunt cei mai expuşi fiind tot timpul în contact direct cu mobilierul din locurile de joacă amenajate în parcurile sucevene”, a declarat Ovidiu Doroftei.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, se va utiliza un dezinfectant foarte eficient, biodegradabil în proporţie de 98%, necoroziv, care necesită un timp de contact de 30-60 de minute. Nu este necesară clatirea suprafeţelor, iar produsul este lipsit de toxicitate (se utilizeaza in dezinfectia saloanelor de nou nascuţi). “Rugăm populaţia să respecte recomandările care vor fi afişate în locurile dezinfectate şi să nu lase copiii să meargă la locurile de joacă până în dimineaţa zilei următoare “, transmit reprezentanţii DSP Suceava.

Acţiunea de dezinfecţie organizată de municipalitate în colaborare cu DSP Suceava vine pe fondul epidemiei de meningită înregistrată la nivelul judeţului nostru, fiind semnalate până în prezent peste 250 de astfel de cazuri.


Intră acum și în grupul de