Municipalitatea suceveana spera ca pana la finele lunii august vor incepe lucrarile la noul adapost pentru cainii comunitari (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conducerea administraţiei publice locale a municipiului reşedinţă de judeţ speră ca până la finele lunii august să demareze lucrările privind realizarea în Lunca Sucevei a noului adăpost pentru câinii comunitari.

Potrivit afirmaţiilor făcute de viceprimarul oraşului, Ovidiu Doroftei, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, toate actele privind organizarea licitaţiei electronice pentru stabilirea societăţii care se va ocupa de lucrări sunt pregătite pentru a se trece practic la procedura de achiziţie.

“Sper să se deruleze totul fără evenimente şi să nu trecem prin faza unor contestaţii şi întârzieri nejustificate sau justificate doar prin prisma unor anumite interese pentru a identifica pe cineva care să execute lucrările cu titlu imediat”, a declarat Ovidiu Doroftei.

Viceprimarul municipiului a mai afirmat că speră ca viitoarea societate care se va ocupa cu realizarea adăpostului să surprindă plăcut municipalitatea şi locuitorii oraşului printr-un “exerciţiu în care să se lucreze pe cât posibil în trei schimburi” şi să finalizeze şantierul foarte repede, lucru nemaivăzut în rândul constructorilor pe raza oraşului.


Intră acum și în grupul de