Intră acum și în grupul de
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a dispus joi ca la mina de uraniu Crucea, unde aproximativ 300 de ortaci protestează în subteran, să fie asigurată acordarea asistenţei medicale cu o ambulanţă cu paramedic, iar ordinea publică să fie asigurată de cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava şi ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
“Vom întreprinde toate măsurile necesare pentru ca viaţa protestatarilor să nu fie pusă în pericol şi vom face demersurile necesare pentru a stabili un dialog constructive între cele două părţi”, a declarat prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai precizat că toate instituţiile cu atribuţii în domeniu vor fi pregătite să gestioneze situaţia cu celeritate şi profesionalism.
În cursul zilei de miercuri, începând cu ora 17.50, la punctul de lucru Botuşana al Companiei Naţionale a Uraniului – Sucursala Suceava, cu sediul în comuna Crucea a fost declanşat un protest al salariaţilor în urma negocierilor ce au avut loc cu conducerea companiei.
Revendicările salariaţilor au vizat creşterea salarială cu 30% pentru personalul din subteran, acordarea a 3 premii anuale în valoare de câte 800 lei, actualizarea sporului de pericol, acordarea hranei zilnice în sumă de 15 lei, acordarea tichetelor de masă neimpozabile, acordarea tichetelor cadou de 300 lei şi creşterea sporului de radiaţii la 30%.
Motivaţi de faptul că rezultatul negocierilor i-a nemulţumit pe protestatari, aproximativ 250 de mineri s-au blocat la intrarea în mina de la perimetrul minier Botuşana şi au solicit aplicarea imediată a tuturor revendicărilor.
La negocieri au participat din partea Companiei Naţionale a Uraniului domnul director general Popa Nicu, iar din partea conducerii sucursalei directorul Filipiuc Anton.
Reprezentanţii Companiei Naţionale a Uraniului au declarat că până la data de 30 august 2012 vor efectua o analiză economică, pentru a avea o viziune clară asupra posibilităţii de a soluţiona revendicările protestatarilor, analiză ce va fi dezbătută în cadrul Consiliului de Administraţie, motiv pentru care au solicitat protestatarilor să le acorde un răgaz, până la data mai sus menţionată.
În seara zilei de miercuri, în jurul orei 23.30, minerii au ieşit la suprafaţă au continuat discuţiile, dar nu s-a conturat o soluţie, acceptată de ambele părţi.
În dimineaţa zilei de joi, în jurul orei 08.30, 290 de mineri au reintrat în subteran şi au înaintat cca. 500 de metri în galerie. Ulterior, aceştia au solicitat hrană şi apă, care a fost asigurată de conducerea CNU S.A. Bucureşti.
Mina de la Crucea este singura mină de uraniu din România, care oferă materia primă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.
Intră acum și în grupul de