Intră acum și în grupul de
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul Belgiei în România, Excelenţa Sa Philippe Beke.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat oportunităţile de investiţii din judeţul Suceava, situaţia parteneriatelor şi înfrăţirilor dintre localităţile din judeţul Suceava cu comunităţi belgiene, colaborarea transfrontalieră şi interregională.
O temă de real interes, atinsă pe parcursul discuţiei dintre cei doi oficiali, a vizat stadiul pregătirilor pentru aderarea la Spaţiul Schengen, având în vedere faptul că judeţul Suceava este situat la frontiera de est a Uniunii Europene.
Prefectul Florin Sinescu a ţinut să precizeze că între partea română şi cea ucraineană există o bună colaborarea în zona de frontieră şi că se întreprind toate demersurile necesare pentru a se asigura atingerea standardelor necesare aderării la spaţiul Schengen.
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a prezentat oficialului belgian judeţul Suceava sub aspect socio-economic şi cultural, acesta din urmă manifestându-şi interesul pentru promovarea unor viitoare colaborări, atât din punct de vedere investiţional cât şi pentru promovarea potenţialului turistic al zonei.
“Îmi exprim speranţa că această întâlnire reprezintă o premisă pentru consolidarea dialogului bilateral, încurajarea schimburilor economice pe baza oportunităţilor oferite de judeţul Suceava şi promovarea complexă a zonei, sub aspect investiţional, cultural şi turistic”, a declarat Prefectul Florin Sinescu la finalul întâlniri
Intră acum și în grupul de