Intră acum și în grupul de
Până la finele lunii august, judeţul Suceava va beneficia de serviciile unui elicopter SMURD dotat cu aparatură de ultimă generaţie pentru transferul cazurilor grave ce depăşesc competenţa medicilor suceveni, către alte unităţi medicale din ţară.
Anunţul a fost făcut de subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, prezent pe parcursul zilei de vineri la Suceava.
Raed Arafat a spus că elicopterul va asigura necesităţile regiunii de nord – est a ţării şi va fi garat în judeţul Iaşi, fiind sub coordonarea Spitalului “Sf. Spiridon”. Până acum, intervenţiile erau asigurate în zonă de un elicopter pus la dispoziţie de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi asigura doar transportul pacienţilor fără posibilitatea intervenţiei medicale în caz de necesitate.
“Dacă până acuma Iaşiul lucra cu un elicopter pus la dispoziţie de Poliţie, de acum în regiune va funcţiona un elicopter SMURD complet utilat, ceea ce înseamnă o creştere a siguranţei transportului şi că nu vor mai exista şi perioade de întrerupere ca până acum, când acel elicopter efectua şi misiuni ale MAI şi misiuni medicale”, a declarat Raed Arafat.
În România, la ora actuală îşi derulează activitatea aparate de zbor similare şi atât la Mureş cât şi în capitala ţării.
Ministrul subsecretar de stat a dat o veste bună pe parcursul zilei de joi şi Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Suceava (SAJ Suceava) care până la finele anului, va intra în posesia unor ambulanţe noi fără a putea spune cu exactitate la această oră despre câte autospeciale este vorba.
Intră acum și în grupul de