Intră acum și în grupul de
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, aflat pe parcursul zilei de vineri în vizită în judeţul Suceava, s-a arătat deosebit de încântat de nivelul la care a fost adus Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, afirmând că multe alte unităţi medicale puternice din ţară au de ce să fie invidioase.
“Am rămas foarte impresionat de nivelul renovărilor şi de cum arată la ora actuală Spitalul Judeţean. Blocul operator este extrem de modern, iar lucrările de renovare ce se efectuează la Secţia de Ginecologie, sunt aproape finalizate alături de celelalte îmbunătăţiri aduse, ceea ce mă face să afirm că unitatea medicală din Suceava se apropie de nivelul oricărui alt spital din vestul Europei”, a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă, după vizita efectuată la principala unitate spitalicească din judeţul Suceava.
Una dintre problemele cu care se confruntă Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” şi care ar trebui să-şi găsească o rezolvare cât mai curând este cea a personalului insuficient, mai ales la nivelul Unităţii de Primire a Urgenţelor.
Subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a propus în acest sens conducerii judeţene să ducă o campanie de atragere către Suceava a rezidenţilor din spitalele universitare care se află în anii terminali şi care s-ar putea arăta interesaţi să rămână apoi aici, dacă s-ar bucura de anumite facilităţi, cum ar fi asigurarea unei locuinţe de serviciu, aşa cum se întâmplă în prezent în alte judeţe ale ţării.
Intră acum și în grupul de