Incredibil! Un barbat de 47 de ani din Vatra Dornei a vrut sa-si omoare sotia si fata stropindu-le cu benzina si dandu-le foc


Intră acum și în grupul de

Un caz incredibil s-a înregistrat pe parcursul după-amiezii de vineri in municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava. Din fericire organele de poliţie au putut interveni înainte de a se produce o nenorocire.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, poliţiştii au fost chemaţi în ajutor după ce un bărbat de 47 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ameninţa că va da foc la casă odată cu soţia şi fiica lui.

În acest sens, cu o canistră de benzină de 10 litri, omul a stropit prin casă şi a turnat cu benzină pe soţia de 47 de ani şi fiica sa de 22 ani. Organele de poliţie ajunse la faţa locului l-au găsit pe bărbat „foarte agitat şi cu o cutie de chibrituri în mână. La somaţiile poliţiştilor a refuzat să se conformeze şi a devenit foarte violent, încercând să o lovească pe soţia sa cu pumnul în faţă astfel că poliţiştii au procedat la imobilizarea şi încătuşarea celui în cauză şi s-a solicitat un echipaj de ambulanţă”.

Medicul de gardă din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei a dispus internarea de urgenţă a bărbatului la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc iar pe parcursul zilei de sâmbătă femeia a depus plângere împotriva soţului ei pentru „ameninţare” şi pentru faptul că a vrut să dea foc locuinţei sale şi să o vătămeze corporal pe ea şi pe fiica sa tot prin incendiere. Aceeaşi plângere a fost depusă şi de fata celor doi astfel că cercetările sunt continuate sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „ameninţare, tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă şi tentativă la infracţiunea de distrugere”.


Intră acum și în grupul de