Intră acum și în grupul de
Un bătrân de 74 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ a rămas fără portofelul cu acte şi bani pe parcursul zilei de marţi, după ce i s-a făcut milă şi a vrut să-i dea de pomană unui copil al străzii.
Incidentul a avut loc în jurul orelor 10:45, după ce victima a fost în Piaţa Centrală a oraşului pentru a face unele cumpărături. Pe drumul de întoarcere, pe când mai avea aproximativ 20 de metri de intrarea în blocul în care locuieşte, omul a fost acostat de doi copii, un băiat şi o fată care insistau să-i vândă flori.
“Văzând că bătrânul nu doreşte să cumpere flori, băiatul s-a îndepărtat câţiva paşi, rămânând doar fata care a început să cerşească bani. Victima şi-a scos portofelul dintr-o borsetă, cu intenţia de a-i da fetei un leu, timp în care tânăra a prins de portofelul în care se aflau 325 de lei şi acte de identitate, smulgându-l din mâinile victimei după care atât băiatul cât şi ea au părăsit locul faptei în fugă”, ne-a comunicat Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava.
Poliţiştii suceveni s-au mai confruntat cu cazuri similare pe parcursul acestui an, copii alegand bătrâni care nu-i pot urmări. De fiecare dată, autorii au fost aceiaşi, fiind vorba despre doi copii din localitatea Şcheia, judeţul Suceava, de 12 – 13 ani, care datorită vârstei nu pot fi traşi la răspundere.
Intră acum și în grupul de