Intră acum și în grupul de
O familie de armeni din Statele Unite ale Americii a contribuit financiar la refacerea celui mai important monument spiritual al armenilor din România, mănăstirea Hagigadar, din judeţul Suceava. Este vorba despre armenii Hagop și Ica Kouyoumdjian, care s-au născut în România, de unde au plecat de timpuriu şi care actualmente sunt stabiliţi în SUA, unde sunt cunoscuţi pentru activităţile pe care le desfăşoară de ani buni în rândul comunității armene.
Potrivit unui interviu acordat de cei doi publicaţiei Uniunii Armenilor din România, www.araratonline.ro, donația pentru restaurarea lăcaşului de cult a fost făcută nu neapărat pentru că sunt născuţi în România, ci datorită faptului că au fost foarte impresionaţi de măreția spirituală a Mănăstirii Hagigadar. “Am văzut, în urmă cu patru ani, pelerinii urcând în genunchi, am văzut cum rugăciunile prind viață și dorințele se împlinesc”, a declarat Hagop în interviu, arătând că atunci a fost momentul când a avut o revelație și s-a hotărât să ajute la lucrările de refacere a mănăstirii.
Cei doi armeni au precizat că sprijinul lor financiar poate fi observat în interiorul bisericii mănăstirii Hagigadar şi au explicat în ce a constat acest ajutor. “În primul rând, s-a început cu restaurarea altarului. Acesta a fost scos și fiecare piesă a fost curățată sau reparată. Această muncă de restaurare, sub conducerea diaconului Haik Azarian a durat mai mult de un an. Apoi a fost restaurată integral fresca, care se afla într-o stare avansată de degradare. S-au reparat instalațiile de iluminat, s-au adus covoare noi, pentru care am insistat să aibă un motiv tradițional armenesc. Într-un cuvânt toată donația noastră, sprijinul nostru va putea fi observat în interiorul bisericii. Am adus și un khacikhar din Armenia, care a fost plasat în spatele bisericii, în drumul pelerinilor pentru a se putea reculege și închina”, au declarat Hagop și Ica Kouyoumdjian în interviul acordat publicaţiei Uniunii Armenilor din România, www.araratonline.ro.
Ei s-au arătat foarte mulţumiţi de faptul că au reușit să aducă această restaurare la bun sfârșit. “Hagigadarul o să devină un loc foarte important pentru armenii din Diaspora și pentru creștini în general. Cel puțin noi așa considerăm și sperăm”, au spus cei doi armeni, precizând că cele două fete ale lor vor veni anul acesta, împreună cu familiile, la Mănăstirea Hagigadar.
În finalul interviului acordat publicaţiei www.araratonline.ro, Hagop și Ica Kouyoumdjian au ţinut să transmită un mesaj armenilor originari din România, dar stabiliţi în America: “Ne-am dori ca exemplul nostru să fie urmat și de alți << romanahay >> din America, care ar trebuie să fie mai mult legați de locurile unde s-au născut și de unde au plecat”.
Intră acum și în grupul de