Preşedintele PNL Suceava: Procurorii nu au dreptul să deranjeze pe nimeni pentru că a votat


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că acţiunile procurorilor care anchetează oamenii care au votat la referendum reprezintă o ofensivă a puterii prezidenţiale şi sunt de o gravitate fără precedent, comparabile doar cu cooperativizarea forţată făcută de comunişti.

„Personal trăiesc un coşmar după 20 de ani de democraţie, când oameni au murit pentru a trimite un dictator acasă. Am observat o ofensivă a puterii prezidenţiale ce se mnifestă prin evenimente de o gravitate fără precedent, comparabile cu perioada cooperativizării”, a spus liderul liberal sucevean.

El a sublinat că PNL condamnă aceste practici ale procurorilor de a intimida locuitorii României.

„Denunţăm categoric încercările procurorilor de intimidare a locuitorilor ţării. Cei din PNL Suceava suntem solidari şi îi respectăm pe toti cei care au fost la vot. Procurorii nu au dreptul să deranjeze pe nimeni pentru a întreba dacă a votat sau nu. Ar trebui să caute probe şi să îi salte pe cei care au votat multiplu”, a spus Băişanu.

Preşedintele PNL Suceava a anunţat că va propune colegilor săi din USL să meargă cu toţii să se autodenunţe la Parchet că au votat.

„Să mergem să ne autodenunţăm că am votat plecarea lui Băsescu şi domniile lor să aibă de lucru”, a spus preşedintele PNL Suceava.

El consideră că „bătălia surdă între USL şi Băsescu care ţine la un tron” poate distruge capacitatea actualilor guvernanţă să poată face ceva bun pentru locuitorii din ţară.

Băişanu a subliniat că a observat frământările oamenilor de afaceri din judeţ, care în mare parte sunt pe muchie de cuţit cu afacerile şi capacitatea de a menţine locurile de muncă şi că, de aceea, va propune preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, o întâlnire cu oamenii de afaceri pe diferite sectoare de activiate.

„După patru ani de criză cred că sunt absolut necesare aceste întâlniri pentru a lua măsuri de salvare”, a mai spus liderul PNL Suceava.


Intră acum și în grupul de