Intră acum și în grupul de
Deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan le-a cerut politicienilor din USL să renunțe la a mai intimida procesul de justitie din tara și să lase ca Parchetul să își facă treaba fără presiuni, în ce privește anchetarea procesului electoral de la referendum.
Parlamentarul sucevean a spus joi, că USL se grăbește să acuze și să condamne demersurile procurorilor însă uită că orice declaratie se poate interpreta drept imixtiune în actul de justitie.
”USL nu a învățat din păcate această regulă. Observăm că USL este consecvent cu tradiția de a intimida justiția și de a încerca să o controleze. Nu avem suficiente informații și nici nu este corect să ne pronunțăm asupra unor anchete. PDL susține și va susținte întotdeauna respectarea legii și nu va interveni în actul de justiție. USL nu are dreptul de a interveni asupra unor anchete în curs, deoarece justiția nu este subordonată actului politic. USL trebuie să înțeleagă că infracțiunile electorale trebuie tratate cu maximă responsabilitate și seriozitate de către autorități, deoarece întreg statul de drept și democrația în esența ei se bazează pe votul real al cetățenilor și pe corectitudinea procesului electoral”, a declarat deputatul Ioan Bălan, care este secretar general adjunct al democrat-liberalilor la nivel național.
El a reamintit că activitatea DNA și a Parchetului General a fost apreciată în rapoartele pe justiție ale Comisiei Europene, în timp ce USL a fost criticată in comunitatea occidentală pentru presiunile exercitate asupra justiției.
Intră acum și în grupul de