Intră acum și în grupul de
Consiliul Judeţean Suceava urmează să decidă, luni, dacă va aproba propunerea ca fostul director al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava până în 2008, Eugen Girigan, să fie administratorul special al acestei societăţi aflate în procedură de reorganizare.
Potrivit expunerii de motive pentru această hotărâre, administratorul judiciar al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, firma Multiconsul IPURL, a anunţat CJ Suceava că în AGA a societăţii de drumuri şi poduri s-a decis numirea ca administrator special a Întreprinderii Individuale Eugen Girigan.
Totodată, administratorul judiciar informează că administratorului special trebuie să i se stabilească şi remuneraţia lunară pentru activitatea prestată.
În aceste condiţii, CJ Suceava urmează să dezbată un proiect de hotărâre prin care se stabileşte remuneraţia lunară a administratorului special cu suma de 4.500 de lei, dar şi să confirme decizia AGA de numire a Întreprinderii Individuale Eugen Girigan în această calitate.
Eugen Girigan a condus SC Drumuri şi Poduri SA până în anul 2008 când a fost înlocuit din funcţie de fosta conducere PDL a CJ Suceava.
În 2011 societatea Drumuri şi Poduri SA, la care CJ Suceava este unicul acţionar, a intrat în procedură de reorganizare după ce firma a înregistrat pierderi foarte mari.
Intră acum și în grupul de