Intră acum și în grupul de
Numărul pacienţilor care suferă de meningită acută virală a scăzut în săptămâna 13-19 august 2012, de la 14, înregistraţi în săptămâna precedentă, la 11 persoane internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, informează dr. Cătălina Zorescu, într-un comunicat de presă.
Potrivit acesteia, cei 11 pacienţi au vârste cuprinse între 2 şi 17 ani. Şase din noile cazuri de îmbolnăvire provin din mediul rural (Vadu-Moldovei, Probota, Hânţeşti, Climăuţi – câte un caz, Adâncata – două cazuri), iar restul din municipiile Suceava (patru cazuri) şi municipiul Câmpulung Moldovenesc (un caz).
„Pâna în prezent s-au înregistrat un număr de 301 cazuri, din care mai sunt internaţi un numar de 13 pacienţi, toţi cu forme uşoare şi medii de îmbolnăvire, cu evoluţie favorabilă sub tratament simptomatic”, susţine Zorescu.
Intră acum și în grupul de