Intră acum și în grupul de
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului din Suceava a soluţionat în primele şapte luni ale anului 2012, un număr de 858 de reclamaţii, dintre care 575 pentru prestări servicii (67%), 189 pentru produse nealimentare (22%) şi 94 pentru produse alimentare (11%).
Potrivit comisarului şef din cadrul CJPC Suceava, Elena Oanea, din cele 858 de reclamaţii înregistrate, 531 au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, 300 s-au dovedit a fi neîntemeiate, iar 27 au fost redirecţionate la alte instituţii conform sferei de competenţă.
“Ca urmare a cercetării reclamaţiilor şi stabilirii măsurilor reparatorii conform normelor legale, s-au acordat consumatorilor despăgubiri în valoare de 160.000 lei. Din această sumă, cele mai relevante valori au fost: 40.000 lei (suma restituită reprezentând contravaloarea unui autoturism), 21.000 lei (contravaloarea comisioanelor sau dobânzilor percepute abuziv în cazul creditelor), 17.000 lei (contravaloarea sumelor restituite în cazul unor aparate electrocasnice defecte), 10.500 lei (contravaloarea abonamentului de telefonie pentru perioada în care s-a refuzat rezilierea contractului) etc. Restul valorii se compune din sume mai mici reprezentând contravaloarea unor servicii (internet, cablu TV etc.) neprestate şi facturate, sau contravaloarea unor bunuri nealimentare (baterii auto, încălţăminte) sau alimentare”, a declarat Elena Oanea.
În ce priveşte reclamaţiile redirecţionate la alte instituţii, 27 la număr, Oanea a subliniat că cele mai multe au vizat Asociaţiile de proprietari (21) cu privire la modul de calcul al energiei termice în blocurile în care sunt montate repartitoare de costuri.
“Având în vedere că Asociaţiile de proprietari nu sunt operatori economici, aşa cum aceştia sunt definiţi în legislaţia privind protecţia consumatorilor, reclamaţiile care le-au vizat au fost redirecţionate către Primăria Suceava”, a subliniat comisarul şef.
Intră acum și în grupul de