Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 61 de ani din comuna suceveana Vama a ajuns în stare gravă pe patul de spital, după ce pe parcursul zilei de joi, a fost victima unui accident de muncă. Conform datelor furnizate de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul s-a petrecut în jurul orelor 08:30, când omul a căzut de pe acoperişul unei clădiri ce aparţine unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Sadova, judeţul Suceava.
Victima este din comuna Vama, iar joi dimineaţă, colecta fier vechi de pe acoperişul unei clădiri dezafectate, în baza unui proces-verbal încheiat între societatea comercială ce deţine imobilul și o altă firmă de tip „întreprindere familială”. La un moment dat, tavanul clădirii confecționat din plăci de PFL a cedat, iar bărbatul, nefiind asigurat, a căzut de la o înălțime de 3 m.
Imediat, la faţa locului, s-a prezentat un echipaj al Serviciului de ambulanță Câmpulung Moldovenesc, care a transportat victima la Spitalul municipal din localiate, dar din cauza gravităţii rănilor suferite omul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
Ancheta a fost preluată în acest caz de inspectorii ITM Suceava.
Intră acum și în grupul de