Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 43 de ani din comuna Marginea, judeţul Suceava, este căutat de poliţişti după ce, supărat că a pierdut toţi banii la jocurile de noroc, s-a răzbunat distrugând localul cu ajutorul unui topor.
Potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă al IPJ Suceava, incidentul s-a înregistrat sâmbătă seara în jurul orelor 20:00, după ce omul a jucat mai bune ore în localul respectiv la aparatele mecanice, pierzând o sumă importantă de bani, iar la venirea serii, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe fondul unor discuţii contradictorii cu alţi consumatori din local a plecat furios.
După câteva minute însă, bărbatul a revenit având cu el un topor şi fără a sta la discuţii s-a apucat de treabă răzbunându-se pe geamurile și ușa de acces pe care le-a distrus, ulterior intrând în incinta localului, unde a lovit și distrus şi două aparate mecanice, dar fără a agresa consumatorii aflați în bar.
Organele de poliţie chemate în ajutor nu l-au mai găsit pe bărbat la faţa locului, şi nici la domiciliu, fiind căutat în continuare pentru tragerea acestuia la răspundere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere și port ilegal de armă albă, precum şi în vederea recuperării prejudiciului creat care se ridică la suma de aproape 200 de milioane de lei vechi.
Intră acum și în grupul de