Rezolvare de conturi cu parul si cu pistolul in municipiul Falticeni, judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Bătaie cu parul şi ameninţări cu pistolul. De aceste lucruri au avut parte ieri locuitorii care stau pe strada Republicii din municipiului Fălticeni, judeţul Suceava, sâmbătă în jurul orelor prânzului.

Totoul s-a petrecut, potrivit datelor obţinute de la IPJ Suceava, pe fondul unei reglări de conturi între doi tineri din localitate, la care au luat parte şi taţii acestora.

Incidentul a avut loc în jurul orelor 12:30 pe când unul dintre tineri, în vârstă de 25 de ani, se afla în apropierea unui magazin de pe strada Republicii însoţit de părintele său şi doi prieteni, moment în care lângă ei a oprit un autoturism de la volanul căruia a coborât şi agresorul, un localnic de 21 ani, care a început să-i adreseze ameninţări şi l-a lovit cu o bâtă.

În maşina condusă de tânărul recalcitrant se afla şi tatăl acestuia, de 42 ani, care văzând că incidentul i-a amploare, a scos un pistol, somându-i să se liniştească, pentru că în caz contrar face uz de armă, în acel moment conflictul aplanându-se.

Pistolarul a fost identificat de organele de poliţie puţin mai târziu după producerea scandalului, ocazie cu care a predat pistolul și încărcătorul cu trei cartuşe cu bile declarând că este autorizat având permis de port armă, doar că nu îl mai găseşte.

Arma şi muniţia ridicată au fost înaintate către Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase în vederea stabilirii legalităţii deţinerii armei iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, urmând să se dispună procedural.


Intră acum și în grupul de