Intră acum și în grupul de
„E prima dată în acest an când primari de altă culoare decât PDL primesc fonduri”, a declarat preşedintele administraţiei judeţene, Cătălin Nchifor, după ce Consiliul Judeţean Suceava a dezbătut luni repartizarea a 3 milioane de lei pentru 114 localităţi reprezentând fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale din cote defalcate de TVA şi impozit pe venit.
Nechifor, a explicat că repartizarea fondurilor a fost făcută ţinând cont de nevoile stringente ale localităţilor sucevene şi a subliniat că toate localităţile primesc de la Guvern, defalcat, fonduri pentru învăţământ de 8,9 milioane de lei, de 4,2 milioane de lei pentru plata asistenţilor şi persoanelor cu handicap grav sau de 15,8 milioane de lei pentru plata arieratelor.
El a spus că suma de împărţit este foarte mică, revenind aproximativ 26.000 de lei de localitate şi că s-a făcut o alocare care ţine cont şi de sumele primite de localităţi prin hotărâri ale CJ Suceava de la începutul anului, atunci când conducerea PDL a CJ Suceava a favorizat localităţi cu primari PDL, dar şi ţinând cont de fondurile pe care localităţile cu primari PDL le-au obţinut în primele luni prin decizii ale Guvernelor Boc şi Ungureanu.
Preşedintele CJ Suceava a spus că localităţile cu primari PDL au primit în acest an sume de cinci ori mai mari decât celelalte localităţi din judeţ şi că prin această rectificare se repară, în parte, nedreptatea făcută la începutul anului când localităţi cu primari PDL au primit sume mari, în timp ce localităţi cu primari USL de cinci ori mai puţin. „Acum încercăm să facem o echilibrare a bugetelor localităţilor, dar localităţile care primesc acum bani tot beneficiază de alocări de cel puţin trei ori mai mici decât celelalte. Nici după această echilibrare nu au o şansă să se apropie de celelalte care au fost favorizate de fosta conducere”, a spus Nechifor, care a subliniat că prin această distribuire localităţile primesc între 15.000 de lei şi 84.000 de lei pentru a putea să funcţioneze şi să nu intre în faliment.
El a subliniat că primesc fonduri inclusiv localităţi care au avut primari USL la începutul anului şi nu au beneficiat de bani, iar acum au primari PDL, pentru că trebuie ca şi acestea să funcţioneze. „E prima dată în acest an când primari de altă culoare decât PDL primesc fonduri”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Pe de altă parte, liderul grupului PDL din CJ Suceava, Vasile Ilie, a spus că distribuirea fondurilor este politică şi reprezintă o încălcare gravă a principiilor de alocare a acestor bani în condiţiile în care 40 de localităţi, toate cu primari PDL, nu primesc fonduri. El a cerut retragerea proiectului de hotărâre şi rediscutarea lui astfel încât să fie găsită o formulă care să mulţumească toate localităţile.
În replică, Nechifor i-a spus lui Ilie, fost vicepreşedinte al CJ Suceava în mandatul trecut, că numai cinci comune cu primari PDL au primit la începutul acestui an, prin decizie a CJ Suceava, 3 milioane de lei, suma pe care o împart acum consilierii judeţeni pentru toate cele 114 localităţi.
Pentru că majoritatea din CJ Suceava a refuzat refacerea proiectului de hotărâre, consilierii judeţeni PDL au părăsit sala, iar consilierii USL şi PPDD au continuat şedinţa şi au aprobat hotărâre de alocare de fonduri adoptând mai multe amendamente prin care alocarea de 20.000 de lei municipiului Rădăuţi prin diminuarea cu câte 10.000 de lei a alocărilor pentru municipiile Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat după şedinţă că prin alocarea acestor sume se reuşeste evitarea falimentului de unele primării din judeţ care au fost subfinanţate în acest an şi a subliniat că la discutarea bugetului pentru anul viitor conducerea CJ Suceava va avea o cu totul altă abordare astfel încât toate localităţile din judeţ să beneficieze de fonduri care să asigure buna funcţionare şi finanţarea proiectelor.
Vasile Ilie a declarat corespondentului că PDL Suceava intenţionează să atace în contencios administrativ această hotărâre motivând că nu s-au respectat prevederile legale de alocare de fonduri pentru echilibrarea bugetelor localităţilor.
Intră acum și în grupul de