Ajutoare de minimis pentru agricultorii suceveni


Intră acum și în grupul de

Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli, Guvernul României a adoptat Hotărârea privind schema “Ajutoare de minimis pentru compensarea fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole”, care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal, informează Prefectura Suceava, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis se aplica urmatoarelor categorii de beneficiari: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi producători agricoli persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau făra personalitate juridică constituite conform legii.

Cuantumul sprijinului financiar care se acordă în conformitate cu prezenta schemă de ajutor de minimis este de 100 lei/ha, pentru o suprafaţă de minim 1 ha si maxim 10 ha inclusiv. Suma maximă a sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis, nu poate depăşi echivalentul în lei a 7500 euro/beneficiar/ 3 ani.

Cererile de sprijin financiar se pot depune până la data de 15 octombrie 2012, inclusiv, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava, iar sprijininul financiar va fi acordat pentru fiecare beneficiar într-o singură tranşă, începând cu data de 1 noiembrie 2012, mai informează Prefectura Suceava.


Intră acum și în grupul de