Soferii suceveni vor trebui sa mai rabde pana la finalizarea lucrarilor la bulevardul principal (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Lucrările efectuate pe bulevardul principal ce traversează municipiul reşedinţă de judeţ nu vor fi finalizate mai repede de finele lunii septembrie.

În cadrul comandamentului pe investiţii derulat marţi dimineaţă la sediul municipalităţii, conducerea administraţiei publice locale sucevene le-a solicitat constructorilor să grăbească cât mai mult lucrările deoarece, lăsând deoparte disconfortul creat participanţilor la trafic, după data de 1 octombrie “fiecare intervenţie va sta sub loteria vremii”.

Primarul oraşului, Ion Lungu, a solicitat totodată firmei care se ocupă de reabilitarea pasajului de peste calea ferată să se mobilizeze ca până la finele săptămânii viitoare să fie montate dilatările de rosturi pentru a fluidiza traficul în zonă.

Lucrările la celelalte trei străzi din cartierul Iţcani, strada Câmpului, Mitocelului şi Aleea Dumbrăvii, au fost amânate pentru primăvara viitoare deoarece ele depind şi de introducerea de apă şi canal, lucrări ce au stagnat foarte mult la nivel de licitaţie.

“Pe parcursul zilei de astăzi, vom stabili exact un program concret, pentru demararea lucrărilor de marcare a axului rutier principal din municipiu în paralel cu acţiunile de ridicare a canalelor şi finalizarea zonelor unde se mai toarnă stratul de uzură. Ne dorim ca ele să se deruleze cât mai repede deoarece ne propunem ca până la finele lunii să încheiem aceste intervenţii la bulevardul principal pentru a readuce la normal circulaţia rutieră”, a declarat Ion Lungu.

Potrivit conducerii municipalităţii, marcajul rutier se doreşte a fi unul de tip occidental cu marcarea benzilor pe categorii şi cu atenţionări în zonele de trecere a pietonilor şi cu probleme deosebite.


Intră acum și în grupul de