Pensionarii, somerii si asistatii social din municipiul Suceava primesc si in acest an ajutoare alimentare de la UE (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pensionarii cu pensii sub 400 de lei, persoanele asistate social şi şomerii suceveni din municipiul reşedinţă de judeţ vor beneficia şi în acest an de ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene. Anunţul a fost făcut de edilul şef al oraşului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.

Potrivit conducerii administraţiei publice locale, în 2012, pe lângă alimentele de care au beneficiat categoriile sociale amintite pe parcursul anului trecut, au apărut pe listă şi câteva produse noi.

Astfel beneficiarii ajutoarelor vor intra în posesia a 15 kg de făină albă, 7 kg de orez, şapte litri de ulei, 800 de grame de paste făinoase, jumătate de kg de biscuiţi, 1 kg de fasole, două cutii de 800 de grame de mazăre, una de bulion, trei kilograme de zahăr şi 1,6 kg roşii în sos tomat.

Şeful municipalităţii a mai afirmat că anul acesta pe lista beneficiarilor se află 5.580 de persoane, un număr apropiat de cel al anului trecut, iar ajutoarele se vor ridica de la sediul Primăriei din cartierul Burdujeni.

„Distribuirea ajutoarelor se va face cel mai probabil începând cu data de 1 octombrie deoarece acum avem doar două dintre produse şi în funcţie de cât de repede ajung şi celelalte vom începe împărţirea lor pentru a evita riscul de a se deteriora. Şi anul acesta familii care beneficiază de aceste ajutoare sunt cele prinse la ajutorul social, pensionarii a căror venituri sunt mai mici de 400 de lei, persoanele cu handicap şi şomerii aflaţi în plată conform legii”, a declarat Ion Lungu.

Ocupantul fotoliului de conducere a Primăriei Suceava a mai adăugat că în funcţie de numărul solicitărilor programul de funcţionare la sediul administraţiei locale din Burdujeni se va prelungi pentru a satisface toate cererile, dar este puţin probabil că acest lucru va fi necesar, experienţa anilor trecuţi arătând că beneficiarii ajutoarelor nu prea se înghesuie să intre în posesia lor.


Intră acum și în grupul de