Intră acum și în grupul de
O bătrână de 82 de ani, atacată în plină zi şi tâlhărită în Parcul Şipote a reintrat în posesia bunurilor de care a fost deposedată după şase zile de la incident, când organele de poliţie au reuşit şi reţinerea autorului faptei.
Conform IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe 8 septembrie, victima fiind din municipiul reşedinţă de judeţ. Atunci, femeia s-a întâlnit în parcul Şipote din centrul oraşului, în jurul orelor 11:00, cu un tânăr, identificat după şase zile de poliţişti ca fiind din comuna Drăgoieşti, judeţul Suceava.
Acesta a observat că bătrâna are bijuterii asupra sa, respectiv un lănţişor şi o brăţară, purtate la vedere şi profitând de faptul că nu era nimeni în zonă s-a hotărât să acţioneze. Prima dată a lovit-o pe femeie care a căzut la pământ şi întrucât era în imposibilitate de a riposta, i-a sustras bijuteriile.
“În aceeaşi zi autorul a vândut bijuteriile la o persoană necunoscută în Piaţa George Enescu contra sumei de 350 lei, bani pe care i-a cheltuit, dar în urma activităţilor efectuate cumpărătorul a fost identificat iar bijuteriile recuperate şi restituite păgubitei” ne-au comunicat sursele citate.
Agresorul a fost reţinut pe parcursul zilei de vineri pentru “comiterea unui act material de tâlhărie” iar ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile.
Intră acum și în grupul de