Cutitarul din Clubul „Ranch” a fost arestat pentru 29 de zile


Intră acum și în grupul de

Tânărul în vârstă de 30 de ani, care a lovit cu cuţitul un handbalist sucevean de 18 ani în Clubul „Ranch” din municipiul reşedinţă de judeţ apoi a fugit, a fost arestat pentru 29 de zile.

Potrivit surselor judiciare, cuţitarul, având domiciliul pe raza localităţii Şcheia, „pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, a exercitat acte de violenţă asupra victimei lovind-o cu un cuţit în zona gâtului şi i-a cauzat leziuni grave care au fost de natură a pune în primejdie viaţa acesteia”.

Totul s-a petrecut aproape de miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, agresorul, Aurel Munga, fiind găsit de poliţişti şi adus la audieri, abia duminică dimineaţă.

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului Aurel Munga, aflat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, iar Tribunalul Suceava, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile”, ne-au mai comunicat sursele citate.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.


Intră acum și în grupul de