Lucrarile privind reabilitarea cladirilor Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” au intrat în linie dreapta (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Lucrările privind reabilitarea infrastructurii principalei unităţi sanitare din judeţ, Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, au intrat în linie dreaptă. Vestea cea bună a fost făcută publică de către preşedintele administraţiei publice judeţene, Cătălin Nechifor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de luni alături de directorul spitalului, Vasile Râmbu.

Nechifor a spus că au fost adăugate sume suplimentare pentru definitivarea lucrărilor de reabilitare a faţadei principalei clădiri a unităţii medicale şi anveloparea termică a spitalului, iar efortul financiar depus îşi va găsi recuperarea pe parcursul a aproximativ trei ani de zile prin reducerea semnificativă a cheltuielilor cu asigurarea căldurii, pe timp de iarnă, bolnavilor internaţi.

„Avem veşti bune pentru această toamnă şi sper ca în scurt timp să finalizăm partea de investiţii în infrastructura spitalului şi tocmai în şedinţa de astăzi (n.n luni, 24 septembrie) am alocat sume suplimentare pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a faţadei clădirii principale şi anveloparea termică. Cred că în ceea ce priveşte efortul financiar, acesta se va resimţi prin reducerea costurilor cu asigurarea confortului termic pentru bolnavi, iar în circa trei ani vom recupera această investiţie”, a declarat Cătălin Nechifor.

Spitalul judeţean a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare încă de acum doi ani de zile, fiind aduse la standarde europene numeroase secţii printre care se numără şi cea de ATI, blocul operator, UPU, cele din cadrul Spitalului Vechi, de Boli infecţioase sau Ginecologia, la ora actuală, alte patru secţii urmând a fi definitivate până la finele anului: Medicina internă, Gastro-enterologia, Nefrologia şi Secţia ORL.

Şeful Consiliului Judeţean Suceava a mai adăugat că în continuare se manifestă un interes crescut din partea administraţiei judeţene pentru aducerea de cadre medicale noi care să suplimenteze numărul actual pentru derularea unui act medical de calitate.

De partea cealaltă, directorul general al Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, a ţinut înainte de toate să dezmintă zvonurile cu privire la o posibilă lipsă a banilor necesari pentru asigurarea salariilor angajaţilor unităţii pe lunile octombrie şi noiembrie inclusiv, afirmând că toate fondurile necesare sunt acoperite prin veniturile realizate prin contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, urmând ca rectificarea pe trimestrul patru să asigure restul necesar.

În ce priveşte posibilitatea unor noi angajări, Vasile Rîmbu s-a arătat încrezător în aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a cel puţin 24 de posturi, tot atâtea câte au rămas libere după pensionarea angajaţilor unităţii, aşteptând ca forurile de răspundere de la Bucureşti să organizeze concursul necesar în acest sens cât mai repede.

Totuşi, principala unitate sanitară din judeţ rămâne în continuare cu o mare nevoie de personal medical, fiind vorba de cel puţin încă 300 de angajaţi.


Intră acum și în grupul de