Intră acum și în grupul de
Doi botoşăneni au fost prinşi în noaptea de miercuri spre joi de organele de ordine în timp ce pescuiau de zor pe malul râului Siret, pe raza judeţului Suceava, cu plase monofilament tip „crâsnic”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, cei doi bărbaţi, unul de 39 de ani, iar celălalt de 66 de ani, ambii din comuna Tudora, judeţul Botoşani, se aflau în apropierea de zona cunoscută sub numele de „Cioroi” şi au fost depistaţi de un echipaj mixt poliţie – jandarmi din oraşul Liteni.
La vederea echipajului, cei doi au aruncat cantitatea de pește pe care reuşise să-l prindă până atunci în apele râului.
Cele două plase monofilament au fost ridicate în vederea confiscării, iar botoşănenii s-au ales cu dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale şi deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale”.
Intră acum și în grupul de