Peste 40 de expozanti vor participa la cea de-a IV-a editie a targului de toamna „PRODUS IN BUCOVINA”, gazduita de Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

În acest week-end, Asociaţia „Produs în Bucovina”, Consiliul Judeţean Suceava şi Iulius Mall organizează pentru suceveni cea de-a IV-a ediţie a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, la care şi-au anunţat participarea un număr de 43 de expozanţi, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit acestora, de vineri, 5 octombrie, până duminică, 7 octombrie 2012 inclusiv, sucevenii şi oaspeţii lor sunt aşteptaţi pe esplanada Iulius Mall la standurile celor 43 de membri ai Asociaţiei. Participanţii îi vor întâmpina cu produse proaspete, aduse direct din gospodăriile şi fabricile lor, precum: preparate din carne, specialităţi tradiţionale şi preparate la grătar, caşcaval, şvaiţer, balmoş şi brânzeturi, cozonaci, prăjituri, miere de albine, îngheţată şi alte dulciuri, suc de mere, bere şi bere de casă, toate din judeţul Suceava.

„Manifestarea este, ca şi în anii precedenţi, atât culinară, cât şi una culturală. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, ora 12.00, fiind urmată de un concert inaugural susţinut de Fanfara şi Ansamblul << Tradafirul >> din Calafindeşti şi de un recital al Angelicăi Flutur. De la ora 16.00, artişti precum Iulian Turcu, Gheorghiţă Rotaru, Doina şi Ciprian Petroaie, Roxana Sava, Manuela Pohoaţă şi Ansamblul Studenţesc << Arcanul >> le vor arăta celor prezenţi cum se cântă şi se joacă în Bucovina. O oră mai târziu, va urca pe scenă Ansamblul Artistic Profesionis << Ciprian Porumbescu >> , alături de interpreţi precum: George Finiş, Sorin Filip, Lucica Păltineanu, Adriana Bucevschi şi mulţi alţii.

Sărbătoarea muzicală va continua şi sâmbătă, de la ora 12.00, cu tinerele talente ale ansamblului < Muguri de cântec din Bucovina >> . De la ora 16.00, Ansamblul Folcloric << Dor >> din Moara va invita publicul la dans, iar o oră mai târziu scena va aparţine Mariei Tanasă, alături de grupul de copii << Balada >> din Fălticeni. Seara va fi încheiată de talentaţii componenţi ai Ansamblului Artistic Profesionist << Ciprian Porumbescu >> ”, spun reprezenanţii Iulius Mall Suceava.

Aceştia susţin că printre darurile muzicale ale zilei de duminică se numără: Fanfara de la Forăşti, copiii de la „Muguri de cântec din Bucovina” şi ansamblurile „Ciprian Porumbescu” Suceava, „Dorna Dorului” Vatra Dornei, „Florile Bucovinei” din Rădăuţi. Spectatorii vor avea parte şi de reprezentaţii de dans cu formaţiile „Cozacioc” din Bălcăuţi şi „Clopoţelul” din Comăneşti.

Și meşterii populari vor fi prezenţi la această ediţie a târgului de toamnă, expunând şi oferind vizitatorilor lucrările reprezentative ca zonă şi tradiţie, meşteşug şi dăruire: icoane, lucrări în lemn, împletituri, ţesături, straie şi multe altele.

„Pentru că < Produs în Bucovina >> este un târg agroalimentar, sucevenii vor găsi şi de această dată bunătăţi de la stână şi o expoziţie de animale de rasă (vite, capre, oi, cai şi păsări). Această expoziţie va prezenta tendinţele zootehniei actuale, cât şi exemplarele frumoase de rasă cu care se mândresc gospodarii Asociaţiei << Fantazia – Ţara de sus >> şi ai Direcţiilor Silvice şi Agricole. Cei mici vor putea călări pe ponei.

Aflat la a IV-a ediţie, târgul < Produs în Bucovina >> este o manifestare organizată de asociaţia cu acelaşi nume şi de Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu *Iulius Mall Suceava*”, se mai arată în document.


Intră acum și în grupul de