Intră acum și în grupul de
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Cătălin Nechifor, a semnat, vineri, cu reprezentantii consorţiului format din firmele General Construct din Suceava şi firmele cu capital portughez Efacec şi Efacec Central Europe, contractul de finalizare a lucrărilor la primul depozit ecologic de deşeuri din judeul Suceava, care va fi deschis in comuna Moara.
Preşedintele CJ a spus apoi, într-o conferinţă de presă, că s-a încheiat o etapă importantă în proiectul cu finanţare europeană de 218 milioane de lei derulat în judeţ privind realizarea unui sistem integrat de management al deşeurilor prin semnarea contractului de execuţie pentru punerea în funcţie a depozitul ecologic din comuna Moara şi care va deservi zona de şes a judeţului.
Cătălin Nechifor a explicat că la depozitul ecologic de la Moara, lucrările au început din 2010, într-o primă etapă, cu fonduri ale CJ, de 27 de milioane de lei, care apoi au fost recuperate din finanţarea europeană a proiectului, fiind executate de firma austriacă Alpine Bau Gmbh Wals din Siezenheim.
Execuţia proiectului va fi continuată de consorţiul format din firma suceveană General Construct şi firmele cu capital portughez Efacec Engenharia e Sistemas SA din Portugalia şi Efacec Central Europe din Bucureşti, valoarea contractului fiind de 27,24 de milioane de lei.
În cea de-a doua etapă, la Centrul de management integrat al deşeurilor din comuna Moara se va construi o staţie de tratare a levigatului, o staţie de sortare şi o platformă publică de colectare a deşeurilor, lucrările urmând să fie finalizate în termen de 18 luni.
Potrivit Acordului de mediu, în judeţul Suceava urmează să fie construit un al doilea depozit ecologic de deşeuri, pentru zona de munte, care va fi amplasat în zona comunei Pojorâta, a spus Nechifor care a menţionat că licitaţia pentru desemnarea executantului va fi organizată în următoarea perioadă.
Șeful executivului judetean sucevean a menţionat că CJ Suceava va începe şi procedurile de selecţie a operatorului care va gestiona cele două depozite de deşeuri pentru ca acesta să fie stabilit până la finalizarea lucrărilor, dar că, în acelaşi timp, va realiza şi investiţii în construcţia sau modernizarea unor căi de acces spre aceste depozite astfel încât transportul deşeurilor să afecteze cât mai puţin traficul rutier.
Managerul firmei General Construct, Viorel Nuţu, a declarat că are certitudinea că investiţia va fi finalizată în termenul prevăzut în contract şi că speră că va putea fi funcţională chiar mai repede, în funcţie de condiţiile meteorologice. ”Sunt onorat să semnez un nou contract important cu Consiliul Judetean. Este o noua provocare pentru firma noastră și pentru partenerii nostri cu care suntem in asociere. Avem comvingerea ca vom duce proiectul la termenele pe care le/am semnat. Multe vor depine însă și de condițiile meteo”, a spus managerul General Construct, Viorel Nuțu.
Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei prevede înfiinţarea a 5.000 de puncte de colectare a deşeurilor şi şapte staţii de transfer.
Preşedintele CJ Suceava a subliniat că autorităţile sucevene discută deja ca în ceea ce priveşte perspectiva gestionării deşeurilor din judeţ să fie înfiinţată o uzină complexă care să recicleze deşeurile şi să producă şi energie în condiţiile în care durata de funcţionare a celor două depozite ecologice este de aproximativ zece ani.
Intră acum și în grupul de