Seminar de informare despre Serviciul European de Voluntariat, la Suceava. Detalii aici!


Intră acum și în grupul de

Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava invită tinerii suceveni sau membrii organizaţiilor de tineret interesaţi de stagii de voluntariat în străinătate la Caravana S.E.V. – un seminar de informare despre Serviciul European de Voluntariat, informează într-un comunicat de presă, Bogdan Popescu, reprezentant INTERCOOLT.

Potrivit acestuia, seminarul va avea loc în data de 9 noiembrie, între orele 14.00 şi 19.00, în spațiul expozițional din incinta Galleria Mall Suceava.

„Tinerii vor putea afla răspunsuri la întrebări legate de stagii de voluntariat în străinătate, vor putea interacționa cu voluntari S.E.V., organizaţii gazdă şi de trimitere, persoane-resursă.

Caravana S.E.V. este organizată la nivel naţional de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi este adusă la Suceava de Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava – Intercoolt şi Asociaţia Dreams for Life.

Înscrierile la eveniment pot fi efectuate prin formularul de acces de pe site-ul intercoolt.ro. Numărul de locuri este limitat la 25 de locuri”, precizează Popescu.

În document se mai arată că, Caravana S.E.V. face parte din proiectul MOVE – Mobilitate şi Voluntariat în Europa, derulat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu Asociaţia ART Fusion, Bucureşti, şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, cu sprinijul financiar al Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune, linia Structuri de suport S.E.V. Proiectul îşi propune promovarea voluntariatului în general şi a Serviciului European de Voluntariat (S.E.V.) în special, prin diverse evenimente şi materiale informative.

Serviciul European de Voluntariat sau S.E.V./EVS este un program al Comisiei Europene, finanţat prin programul Tineret în Acţiune, care stimulezează mobilitatea transnaţională şi implicarea în proiecte de voluntariat a tinerilor. S.E.V. permite tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de câteva săptămâni, până la 12 luni, în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara de reşedinţă, de regulă ţări din cadrul Uniunii Europene, însă şi alte ţări partenere în acest program. S.E.V. promovează coeziunea socială, solidaritatea şi toleranţa între tinerii europeni, cât şi cetăţenia activă, prin voluntariat.

„Programul este o oportunitate de dezvoltare personală şi profesională adresată tinerilor europeni; prin intermediul experienţelor de învăţare non-formală pe care le prilejuieşte voluntariatul, aceştia îşi îmbunătăţesc sau dobândesc competenţe care îi ajută să de dezvolte şi să se integreze social. Anual, câteva mii de tineri europeni, printre care şi români, participă la stagii S.E.V. în Europa”, informează Sorin Popescu, în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de