Intră acum și în grupul de
Doi tineri din comuna Păltinoasa, judeţul Suceava, unul de 20, iar celălalt de 19 ani, nu vor uita prea devreme ultima vizită pe care au făcut-o in oraşul Gura Humorului, pe parcursul nopţii de duminică spre luni.
Potrivit Compartimentului de informare publică din cadrul IPJ Suceava, aceştia au fost tâlhăriţi în jurul orelor 02:00, pe când se aflau în parcul central al oraşului, de trei tineri necunoscuţi care le-au luat o geacă din piele, un telefon mobil, suma de 4 lei dar şi ţigările şi bricheta.
„În urma măsurilor întreprinse de polițiști, au fost depistaţi pe strada Ștefan cel Mare trei tineri, fiind identificaţi ca doi localnici şi o persoană din comuna Frumosu, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani, care au fost conduși la sediul poliției. Aici, în urma controlului corporal asupra unuia dintre ei, au fost găsite toate bunurile sustrase de la cele două victime”, ne-au mai comunicat sursele citate.
Bunurile și suma de bani au fost recuperate și predate celor doi tineri care bucuroşi că şi-au recuperat lucrurile au declarat că nu au pretenții civile, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”.
Intră acum și în grupul de