Intră acum și în grupul de
Târgul de turism al Bucovinei, organizat în week-end, în Parcul central al municipiului Suceava, a avut rezultatul scontat, a declarat luni preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. El a arătat într-o conferinţă de presă că la manifestare au fost prezenţi 44 de agenţii şi tur-operatori care au participat şi la un info-trip de cunoaştere a potenţialului zonei. „Nu a fost un târg de contracte, ci mai mult a fost un târg de descoperire a zonei şi după reacţiile pe care le-am primit, târgul şi-a atins obiectivele”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Şeful administraţiei judeţene a arătat că atât operatorii din turism români cât şi cei din străinătate au recomandat autorităţilor sucevene ca promovarea turistică a zonei să se facă specializat, pe diferitele forme de turism care se practică în judeţul Suceava.
Totodată, participanţii la târg au sugerat ca astfel de evenimente de promovare să fie prezentate în diferite zone din ţară şi străinătate, în timp ce reprezentanţii din regiunea Cernăuţi au propus ca Bucovina să fie promovată şi ca o regiune istorică ce cuprinde atât partea din România cât şi cea din Ucraina.
Nechifor a anunţat că ţinând cont de sugestiile primite, autorităţile sucevene doresc să promoveze în 2013 destinaţia turistică Bucovina prin târguri itinerante, în ţară dar şi în străinătate prin acţiuni de amploare organizate împreună cu Asociaţia „Produs în Bucovina” care va prezenta oferta gastronomică şi cea de artizanat, dar şi cu asociaţiile de turism din zonă care să prezinte diversele oferte turistice.
El a mai spus că în judeţ vor fi organizate info-trip-uri de cunoaştere a zonei de tur-operatori. „Vom face info-trip-uri specializate, pe diversele tipuri de turism care se practică în judeţ”, a spus Nechifor.
În ceea ce priveşte promovarea unui produs turistic Bucovina istorică, preşedintele CJ Suceava a spus că problema care trebuie depăşită este cea a trecerii frontierei cu Ucraina şi că va avea săptămâna viitoare o întâlnire la Cernăuţi cu reprezentanţii Administraţiei de Stat din regiune pentru a găsi soluţii pentru ca turiştii să stea cât mai puţin la frontieră.
Cătălin Nechifor a mai declarat că doreşte ca în curând să se poată organiza la Suceava şi un târg de turism destinat contractării, dar că este nevoie să existe şi mai multe pachete turistice. „Vom încerca să facem câteva pachete turistice de două până la şapte zile care să fie promovate şi prin MDRT”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Târgul de turism al Bucovinei s-a desfăşurat, în week-end, în Parcul central al municipiului Suceava, unde fiecare din cele şase zone turistice ale judeţului au făcut prezentări atractive şi interactive pentru modurile de turism, fiind montate instalaţii pentru tiroliană sau via ferata, demonstraţii de mountain bike şi off-road, dar şi echitaţie.
Totodată, vizitatorii au degustat din bucatele tradiţionale bucovinene din fiecare zonă, iar pe lângă standurile celor din judeţul Suceava, în târg au fost prezentate şi ofertele turistice din Departamentul de Nord din Franţa, Cernăuţi şi Ivano Frankivsk din Ucraina, dar şi din regiunea poloneză Podkarpakie.
Intră acum și în grupul de