Intră acum și în grupul de
Lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus şi ai Postului de Poliţie Straja au identificat sâmbătă seara, nu mai puţin de 10 colete învelite în folie de culoare neagră, pe o cărare destinată deplasării pedestre din comuna Straja, ce pornește de la marginea pădurii și își are finalitatea în DJ 209G, la o distanță de 15 metri față de drumul public.
Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, coletele au fost transportate la sediul Postului de Poliție Straja, unde au fost verificate constatându-se că în acestea erau aproape 5.000 de pachete de ţigări provenite din Ucraina și Republica Moldova.
„Din investigațiile efectuate de către echipa operativă, până în prezent, nu au fost descoperite persoanele cărora le aparţineau ţigările, dar cercetările continuă pentru identificarea acestora, iar țigaretele în valoare de 50.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării”, ne-a mai comunicat IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de