Intră acum și în grupul de
O paralelă între două secole, enorm de multă muncă, momente mai mult sau mai puţin reuşite, costume superbe şi boboci pe măsură. Toate acestea au fost aduse de organizatorii Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava pe scena Casei de Cultură a municipiului reşedinţă de judeţ.
Tema aleasă în acest an pentru Balul renumitei unităţi educaţionale din oraş a fost „Secolul XVIII vs. secolul XXI” încercându-se prezentarea a ceea ce se întâmpla la Curtea domnitorului Cantemir şi ce se întâmplă acum în curtea lui Cantemir doar că acum fiind vorba de Colegiul Naţional.
Pentru a intra în posesia mult râvnitelor titluri de Miss şi Mister Boboc, în luptă s-au înscris nu mai puţin de 11 fete şi tot atâţia băieţi. Toţi au încercat să ascundă cât mai bine posibil emoţiile, care îi cuprinseseră încă dinainte de a păşi pe scenă, în probele pregătite de organizatori printre care s-au numărat prezentarea ţinutei de seară, dans, ţinuta de zi sau probe speciale în care bobocii trebuiau să-şi demonstreze calităţile de mimi.
Cât timp concurenţii îşi mai trăgeau sufletul pe scena Casei de Cultură au rulat momente umoristice sau de muzică avându-i drept eroi pe elevi ai unităţii de învăţământ. Din păcate sala nu prea a gustat momentele înregistrate din timp şi apoi prezentate apoi în stil play-back dar a luat foc pur şi simplu la momentul de muzică populară când spectatorii au început să danseze fiecare pe unde se afla.
Se pare însă că la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava pluteşte blestemul invitaţilor la bal deoarece, după necazurile suferite anul trecut cu limbajul şi comportamentul comediantului Bordea, la această ediţie era cât pe ce ca invitata de onoare, cântăreaţa Corina, să nu mai vină. Din fericire, după minute bune de întârziere, ea a ajuns după ce concursul s-a încheiat.
Trebuie recunoscut însă că pentru realizarea Balului s-a depus foarte multă muncă, lucru ce a fost uşor de observat în toate momentele prezentate. La final, cei mai frumoşi boboci ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava din 2012 au fost desemnaţi Răzvan Paicu (Mister Boboc) şi Georgiana Sava (Miss Boboc).
Intră acum și în grupul de