Doi traficanti de tigari prinsi de politisti dupa un control in trafic si urmariri in fuga prin albia raului Moldova


Intră acum și în grupul de

Organele de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 1 Vadu Moldovei, judeţul suceava, nici nu s-au gândit prin câte vor fi nevoiţi să treacă duminică dimineaţă când au intrat în tură.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, aceştia au reuşit însă să prindă doi traficanţi de ţigări după un control de rutină efectuat în traficul rutier şi urmăriri de aproape 1 kilometru prin albia râului Moldova.

Totul a început, conform surselor citate, în jurul orelor 10 :00 cân poliţiştii au oprit pentru control, pe DN 15C, în localitatea Praxia, comuna Fântâna Mare, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Fălticeni, care însă nu posedă permis de conducere.

„Iniţial, autoturismul nu a oprit la semnalul regulamentar al organelor de poliţie, fiind blocat în trafic, iar în mmentul când acesta a fost oprit, un pasager din autovehicul, identificat ulterior ca fiind de 24 de ani, a sărit din maşină şi a fugit pe albia râului Moldova, fiind urmărit de poliţişti circa 1.000 de metri, după care a fost prins şi încătuşat, alături de şofer şi un alt pasager de 23 de ani” ne-a declarat insp.princ. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Cu ocazia verificării autoturismului, în interiorul acestuia au fost identificate un număr de aproape 3.500 de pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, pentru care cei trei nu deţineau documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigări, cu o valoare de piaţă de circa 34.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni, faţă de cei trei tinei fiind dispusă reţinerea acestora pe timp de 24 ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de