Intră acum și în grupul de
„Am căutat milionul atras în fiecare zi şi nu l-am găsit nicăieri”, a declarat joi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a arătat că din datele adunate, incluzând şi proiecte de modernizare de drumuri judeţene precontractate în mandatul 2004-2008, în judeţ au fost accesate proiecte cu finanţare europeană totalizând 59,5 milioane de euro.
El a prezentat toate proiectele CJ Suceava care sunt finalizate sau în derulare şi a constatat că în total, acestea reprezintă, în medie, o absorbţie de 41.813 euro pe zi. Potrivit şefului administraţiei judeţene, fostul preşedinte al instituţiei, Gheorghe Flutur, ar trebui să explice unde sunt banii despre care spunea că i-a adus în judeţ, de peste un miliard de euro. „În epoca coloneilor era o tematică de comunicare. Ca aduc un milion de euro pe zi. Lipsesc cam 960.000 de euro pe zi. Ori mai dă explicaţii, ori mai căutăm pe undeva”, a spus Nechifor.
Amintim că la sfârşitul mandatului, fostul preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că a reuşit să atragă fonduri în judeţ, pe proiecte cu finanţare europeană şi guvernamentală de peste un miliard de euro, în medie de aproximativ un milion de euro pe zi.
Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că un proiect extrem de important pentru judeţ, înfiinţarea a două depozite ecologice cu finanţare POS Mediu l-a găsit blocat la preluarea mandatului şi, mai mult, a fost pus în situaţia dificilă de a găsi o locaţie pentru depozitarea deşeurilor din judeţ.
„În două săptămâni am găsit soluţii şi am reuşit şi să deblocăm proiectul”, a spus Nechifor care a precizat că a reuşit să semneze şi contractul de execuţie pentru primul depozit ecologic, urmând ca în 2014 să fie funcţionale ambele depozite din judeţ ceea reprezintă un sistem modern de gestionare a deşeurilor.
Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că în ultimele şase luni a reuşit deblocarea relaţiilor internaţionale cu cele 11 regiuni din lume cu care judeţul are protocoale de colaborare şi a fost semnat şi un nou parteneriat cu regiunea poloneză Subcarpatia. El a subliniat că au fost reluate relaţiile speciale cu regiunea germană Schwaben, cu cele franceze, Mayenne şi Departamentul de Nord, cu regiunea Silezia din Polonia, cu Abruzzo din Italia şi în special cu regiunea Cernăuţi, astfel încât în 23 noiembrie se va desfăşura la Suceava şedinţa comună Suceava-Cernăuţi.
Nechifor a mai declarat că de la preluarea mandatului, CJ Suceava a continuat finanţarea programelor culturale, cum a fost Festivalul Medieval, dar a finanţat două noi manifestări, un spectacol aviatic la Aeroportul Suceava şi Târgul de turism al Bucovinei. „Vom continua abordarea de promovare a Bucovinei şi nu doar pe partea de producţie alimentară, ci pe turism şi pe economie în general”, a spus Nechifor.
El a mai spus că, în prezent, valoarea totală a arieratelor administraţiilor locale din judeţ este de 40 de milioane de lei, iar Guvernul USL a alocat 14 milioane de lei pentru plata a unei părţi dintre acestea. Totodată, judeţul a primit 60 de milioane de lei pentru funcţionarea administraţiilor locale, dar şi fondurile necesar pentru cheltuieli în învăţământ sau pentru plata persoanelor cu nevoi speciale. „Fosta guvernare a cheltuit fără cap, fără resurse şi am ajuns în situaţia în care firmele sunt în situaţii dificile pentru că au de recuperat bani de la primării. S-a încălcat legea pnetru că trebuiau să fie mai chibzuiţi la cheltuieli. Repornirea economiei ţine şi de plata arieratelor”, a mai spus Nechifor.
Intră acum și în grupul de